Cate ceva din primele zile in Cardiff!

Cate ceva din primele zile in Cardiff!

Prima zi!

Ca o bobocica ma aranjez si ma pregatesc sa ma duc spre oras; si asa delicata si parfumata si ca o zana in lumea mea urc in tren si ma bucur de peisajul salbatic ce se zarea prin geamuri. Si privelistea imi e curmata subit si brutal de un cuplu! Cei doi: Ea si El! Papau ei micutii chipsuri; si doamne ce le mai savurau! Si vine momentul in care se goleste punga! Si incepe oroarea: o vad pe tipa cum incepe sa-si frece dintii cu limba, pana aici acceptabil; si parca nesatisfacuta de rezultat incepe sa vare degetutele-i firave printre dinti! Si da-i si sapa, si da-i si zgarmane bine acolo la gingii, printre dinti! Ba chiar o vad cum isi deschide larg gura si-si vara dita-i pumnu, parca parca avea o farama undeva blocata intre laringe si faringe! Cand ma uit la el, acelasi lucru, lucra si el de zor la curatatul dintilor! Isi scoate fatuca degetle din gura si simt cum ma ia cu tremurat! Ma uit la unghiile ei care erau roase pana in carne si negre! Pei bine mai idioato, cum sa-ti bagi mizeriile alea in gura? Dar cum asta nu a fost suficient, o vad pe Domisoara noastra cum nervoasa isi scoate carcasa de la mobil, si ce credeti? Incepe sa se scobeasca cu carcasa intre dinti! Cum Doamne, cum? Maimuta de langa ea, in speta iubitul tot pe atat de bine ingrijit, se scarpina in cap si scoate un „aaahhhh”pe buzitele-i decorate cu resturi junk food si scoate si el carcasa de la mobil sa-si scobeasca dintii! Ma uitam oripilata la ei cand se vor opri din aceste gesturi grotesti! Nimic, dansii ca la ei acasa...

Tot in Anglia am aflat pentru prima data ce inseamna sa chemi politia la tine acasa! Povestea suna cam asa: intr-o seara coboram in bucatarie sa imi iau un mar si ma gandeam la ale mele, eram prinsa intr-o lume de nuvele! Mai frate, si incep sa aud cum cineva umbla in dulapurile de la bucatarie! Ala a fost momentul in care inima mi-a stat in loc si adrenalina a ajuns la cote maxime! Am incremenit pentru cateva secunde si stateam asa blocata gandindu-ma ce e de facut! La un moment dat, chestia, persoana sau ce dracu era se opreste! Mama Doamne! Incep sa o iau la fuga inapoi pe scari si aud cu ala/aia dupa mine! Nu am avut tupeu sa ma uit in spate! Deci nu am putut! Fugeam cat ma tineau picioarele! Dupa ce a urcat si el/ea 4 trepte dupa mine fugind, s-a oprit! Din unghiul in care eram eu nu aveam cum sa vad cine e! Fug inapoi la mine in camera si ma incui! Simteam cum imi urca tot sangele la cap, eram ametita si moarta de frica! Ma calmez si stau 5 minute cu urechea lipita de usa! Nu se mai auzea nimic! Cand sa iau mobilul in mana sa dau mesaje sa anunt lumea ca daca nu da nimeni de mine in juma de ora atunci sa cheme politia, constat ca mana dreapta era paralizata! Si asa a ramas pentru inca doua ore! Buuun, dupa ce ma mai calmez putin si realizez prin ce am trecut, abia atunci incep sa plang! Dupa 1 minut de plans imi spun ca trebuie sa fac ceva, nu pot lasa situatia asa! Si pun mana pe telefon sa sun la politie! Sun: „police, ambulance or fire?” – Poftim? Ok, politie! Sun la politie: „Hello, what’s your emergency?””  - „well, I’m not sure if it’s really an emergency” – „ok than, we’ll pass you to someone else”! eu, de pe celalat fir incep sa zbier: „O.k. it’s a bloody emergencyyyyyyyyy!!!!!! I heard noises in my kitchen and then someone followed me running on my way up to the stairs!!!!!!!!!!!!!!” Ingrozit incepe politistul sa puna intrebari, sa imi spuna ca nu care cumva sa ies din camera ca trimit ei patrula! Cand aud de politie in fata casei, dupa nici 3 zile de stat in Anglia, sa mi se faca rau! Incep sa negociez cu politistul ca mai bine sta el pe fir cu mine si ma duc eu jos sa controlez! Dupa 5 minute de dezbateri asidue si dupa ce vede bietul om ca nu ajunge la niciun consens cu mine se da batut! Si uite asa cobor eu in bucatarie sa dau piept cu hotul, homeless- ul sau whatever! Ma gandeam ca daca imi primesc un topor in cap aia e! Ca ce vedem noi pe ProTv la stirile de la ora 5 nu se compara cu vilolentele care au loc aici.  Cand cobor, surpriza: absolu nimic. Nu geam spart, nu usa descuiata, nu obiecte cazute, nu nimic! Ma simteam si prost fata de omul ala; parca speram sa fi fost un hot si sa nu fi sunat la politie degeaba! Cand aude politistul ca nu e nimeni in casa logic si normal ca trimite patrula! Uite asa la 1 noaptea deschid usa casei pentru politie! Vai de capul meu! Politistul care a venit sa controleze casa a fost deosebit de dragut si mi-a dat numarul lui personal de telefon si a spus ca daca mai am probleme sa-l sun linistita! Like that’s gonna help.... in fine, dragut din partea lui! si dragut ca nu l-a bufnit rasul la prostia pe care am scos-o pe gura de cel putin 5 ori! Incercand sa-i explic omului ca eu nu sunt o persoana care se sperie usor, in starea aia de groaza in care inca ma aflam eu ii spuneam: "I'm not a scary person, I'm not a scary person!". Nu stiu cum serile ce au urmat am putut sa mai dorm singura in casa asta monstros de mare! In primele doua seri am luat somnifere, macar daca se intampla ceva sa mor in somn! Mama normal ca urla la mine sa ma mut la hotel pana vin si celelalte colege acasa. Asta r fi insemnat sa stau o luna la hotel! Asa ca asta, dar cu ce sa-mi duc bagajele la hotel? In pungi de plastic? O.k. ideea este ca am ramas singura, acasa....

Alt lucru care m-a enervat in tara asta e mancarea! JALNIC! M-am speriat! Am doua variante sa ma intorc acasa pe post de porc pentru masa de sarbatori sau sa ma intorc schelet! Sa ma duc sa-mi caut paine neagra! In dita mai supermarketul 3 raioane interminabile de paine, painici, fainoase... totul alb! Abia am gasit o nenorocire de paine de secara, undeva ascunsa pe ultimul raft. Nu gem fara zahar, nu avocado! Totul semipreparat, rafuri intregi de bombe calorice si tot ce e mai daunator pentru sanatate! Si de ce ma mai mira ca englezoaicele astea arata de parca sunt umflate cu pompa! Frumoase femei are Romania! Aici ori sunt grase, ori daca arata bine sunt neingrijite! Grasele de obicei au ambele calitati atat calitatea de vaci cat si cea de vaci nespalate! Pei bagati mami in voi tot ce e mai bun!

Momentul zero

Ma adresez tuturor cititorilor mei, adica prietenilor ei fiind cel mai probabil si singurii mei cititori, care au timp sa citeasca tot ce fulgera prin capul meu.

Intentionez sa scriu despre Anglia in limitele timpului meu liber, care se anunta a fi oricum foarte limitat. Cand am ajuns in Germania acum 2 ani nu am simtit nevoia sa scriu despre ce vad pentru ca totul se desfasura lin si calm. Oamenii erau relaxati, traiau in lumea lor; nimeni nu-ti zambea, fiecare era in treaba lui si pentru el. Traiam intr-o lume de robotei alcatuiti din carne, oase, sange si in cele mai multe din cazuri si din creier. Dar aici povestea este cu totul alta. In fiecare zi ai parte de surprize, in fiecare zi observi ciudatenii. Si da, cultura este diferita in fiecare tara, dar aici totul este un amestec si chiar daca incerci sa-i intelegi compozitia, probabil ca iti va lua foarte mult timp.

Astfel, daca tot nu-i inteleg pe englezi atunci macar sa ma amuz putin pe seama lor (putin mai mult as spune).

Incepem cu momentul 0, plecarea mea spre Anglia. Ma trezesc in aeroport, inconjurata de cei mai buni prieteni ai mei (Ines, Teddy, Mry-lipsa din motive independente de vointa ei, Catalin si Alin si binenteles Tzuki si mama) si inca inconstienta ca odata ce trec granita tarii, cu adevarat incepe un alt capitol pentru mine. Unul nou si sper eu ca si bun. Sa revenim. La aeroport, cum era normal si de asteptat, soramea si Ines siroaie siroaie de lacrimi, rimel pe haine, pumni de servetele in genti... eu imuna. Deja calita de despartiri, drumuri peste hotare si alte asemenea pup pe toata lumea si ma pregatesc de control. Insa dupa ce trec poarta, in toata aglomeratia aia vad un pumn de oameni, toti uniti, unul langa celalalt, toti atintiti cu privirile spre mine si nemiscati. Atunci realizez ce familie mare las in urma si ma bufneste plansul. Ma uitam la ei toti, cum stateau sa ma piarda cu privirea, toti adunati acolo pentru mine... Asta a fost ultimul moment de liniste sufleteasca pentru ca ce a urmat... haooosss!

Pentru a va pregati vreau sa va povestesc cate cvea despre valizele mele special procurate pentru Anglia. Ma duc cu tata la cumparaturi, fixata pe o valiza care mie imi placea si care binenteles era incapatoare si rezistenta. Dar tata nu si nu, ca a gasit binenteles el una mai mare. Si cine credeti ca a castigat? Tataaa, normal. Nu de alta dar am fost fata finuta si i-am permis victoria J Si uite asa intru eu in posesia unei valize enorme. Asta era singura ei calitate... era mare; si pe cat de mare era, pe atat de proasta era.  Am plecat cu acest valizoi care cantarea 25 de kg, valiza de mana 10 kg si geanta de umar 7 kg.

Ajung in aeroport in Londra avand de urmat un traseu bine stabilit: aeroport Londra – statie de autocar Londra – statia de autocar Cardiff si Hotelul Ibis. Bun! Ajung la aeroport in Londra si cand sa-mi dau jos geamantanul de pe banda SURPRIZA: se rupe manerul! Merg 5 metri si mai aud un trosc! Ma uit mai bine ce sa fie: cedase si fundul valizei! Sa innebunesc nu alta! Ma temperez cu firea si normal ca-mi zic ca ma descurc eu! Ce sa ma descurc cand englezii astia nu s-au gandit sa faca si ei scari rulante in metrou?! Mi-am blestemat zilele si am sunat-o pe mama sa-i transmita tatalui ca e pentru prima oara in viata mea cand chiar l-am injurat! Incercam sa ma abtin sa nu-mi dea lacrimile de nervi impingand la trolerul ala de idioata! Si din cauza unui maner stupid am pierdut autocarul spre Cardiff. Normal ca m-am descurcat dar ce a urmat a fost si mai grav. Ajung seara la hotel vai de capul meu, nu imi mai simteam mainile, nu-mi mai simteam picioarele si pic lata de somn.  A doua zi de dimineata aveam intalnire in Pontypridd cu agentul imobiliar pentru a semna contractul de inchiriere pentru noua casa! Dar haaaooosss! Nu traversez nici strada si imi cad si rotile de la trolerul mare! Atunci am simtit ca bubui! Buna dimineata Anglia, ia priveste tu o imbecila care isi taraste trolerul de 25 de kg si fara roti pe asfalt! Normal ca ma ambitionez sa harsai trolerul pana la statia de tren pe jos! Dupa 25 de minute de ambitie, 25 de minute in care o gloata intreaga de oameni intorcea capul sa vada ce e cu zgomotul ala, ma dau batuta! Cat de penibil? Cum sa tragi valiza dupa tine de idiot? Si da-i si scoate mobilu, cauta numar de taxi sa te duca dracu la gara! Normal si evident ca ajung in Pontypridd si realizez ca intarzi la intalnire! Ajung intr-un orasel pierdut de lume, cel putin asa mi se parea si scot mobilul sa sun iar la taxi sa ma duca la punctul de intalnire stabilit! Si cum numai la prosti se poate intampla, bateria mobilului moarta! Ei fir-ar sa fie.. da-i si fugi cu tolerul MONSTRU dupa oameni sa ceri ajutor! Saracii fugeau numai cand auzeau vuietul de-i ajungea din urma, ce ajutor sa-mi mai dea! Dupa ce raman fara maini ma mobilizez, gasesc taxi dar un mare lol, in asa orasel taximetristul nu auzise in viata lui de strada pe care trebuia sa ajung! Dupa ce m-a plimbat pe stradute, a suna la dispecerat, a cautat strada pe GPS toate fara finalizare, se opreste sa intrebe in popor! S-au strans 10 alde John, toti sa-si dea cu parerea unde e strada! Ma simteam mai rau ca la circ, eu fiind clovnul imbecil cu valiza rupta si pierdut in spatiu! Ce poate sa fie mai groaznic decat ca eram singura fata printre 10 muncitori, tamplari, zugravi si ce naiba mai erau ei, cocotati toti pe o colina cu harta in mana! Groaznic! Si da, in cele din  urma ajung si la destinatie! Radem glumim dar e de plans!

Acum sunt bine, va multumesc de grija! Urmeaza sa va povestesc din imaginile unice pe care le-am surprins in aceasta tara!